Română

Institutul de Istorie (Chișinău)

La data de 4 iunie 2024 se împlinesc 104 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon. În acest sens, pentru a consemna Ziua Tratatului de la Trianon, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”, în colaborare cu Universitatea de Stat din Moldova, a organizat luni, 3 iunie, conferința publică „Tratatul de la Trianon - consecințe geopolitice, juridice și naționale”.

În cadrul evenimentului, moderat de directorul ICR „Mihai Eminescu”, Monica Babuc, au participat reputați cercetători și istorici, cadre didactice și studenți etc.

Importanța și efectele semnării Tratatului de la Trianon au fost relevate celor prezenți de către directorul Institutului de Istorie al USM, dr. hab. Gheorghe COJOCARU, directorul Asociației Europene de Studii Geopolitice și Strategice „Gheorghe I. Brătianu”, dr. Constantin CORNEANU, și decanul FRIȘPA a USM, dr. Alexandru SOLCAN.

Institutul de Istorie al USM, în parteneriat cu Asociația Istoricilor din R. Moldova „Alexandru Moșanu”, Muzeul Național de Istorie a Moldovei și Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, invită comunitatea istoricilor, dar și pe toți cei pasionați de știința istoriei la festivitățile organizate de Ziua profesională a Istoricului, în data de 18 iunie 2024.

Astfel, începând cu ora 8:30, la Cimitirul Central, va avea loc slujba de pomenire la mormântul prof. Alexandru Moșanu și depunere de flori la mormintele profesorilor de istorie.

La ora 9:30, reprezentanții Asociației Istoricilor din R. Moldova „Alexandru Moșanu” vor depune flori la bustul istoricului Nicolae Iorga din capitală.

Institutul de Istorie al USM, Secția Istorie Modernă, organizează marți, 18 februarie 2025, Masa rotundă Revoluția rusă din 1905-1907 și impactul acesteia asupra proceselor de modernizare din Basarabia (Cu prilejul împlinirii a 120 de ani de la declanșarea revoluției ruse din 1905-1907). Evenimentul se va desfășura cu începere de la ora 13.00, în sala 29, din cadrul sediului instituției (str. Academiei 3/2).

În cadrul evenimentului vor fi dezbătute aspecte importante ce țin de impactul Revoluției ruse din 1905-1907 asupra vieții social-politice, economice și culturale din Basarabia, dar și asupra mișcării de eliberare națională a românilor din acest teritoriu.

Institutele de cercetare științifică din cadrul Universității de Stat din Moldova, Universității Tehnice din Moldova, Academiei de Studii Economice, Ministerului Culturii și Ministerului Educației și Cercetării fac apel către toți cetățenii ca să participe la alegerile prezidențiale din 3 noiembrie 2024 și să susțină parcursul european al Republicii Moldova.

La 16 septembrie 2015 Universitatea Academiei de Științe a Moldovei a organizat pentru cercetătorii instituţiilor cu profil umanistic din subordine prelegerea „Managementul proiectelor internaționale în domeniul științelor umaniste”, ținută de prof. univ. dr. Otilia HEDEȘAN (Universitatea de Vest din Timisoara). La prelegere au participat mai mulţi cercetători tineri din cadrul Institutului de Istorie al AŞM, pentru care experienţa şi sfaturile împărtăşite de dna Otilia HEDEŞAN au trezit interes şi vor constitui cu siguranţă un imbold în implicarea mai activă în proiectele internaţionale, precum cele din cadrul Programului Horizont 2020.

RSS
Institutul de Istorie, str. Academiei 3/2, MD2028, Chişinău, Republica Moldova
tel.: (+373) 022 738400 | e-mail: institut.istorie@gmail.com
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC