Română

Institutul de Istorie (Chișinău)

În perioada 4-7 iulie 2024 la Universitatea de Stat din Moldova (USM) și la Complexul Turistic Costești și-a desfășurat lucrările Programul Interdisciplinar pentru Profesorii de Istorie și Limba Română „Academia Basarabiei", ediția I. Proiectul „Academia Basarabiei" a fost organizat de USM, AGIRoMd, alte instituții partenere. Institutul de Istorie s-a aflat printre partenerii evenimentului. Programul a fost finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.

În perioada 16-18 octombrie 2024, la Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova s-a aflat în vizită de lucru o delegație de cercetători științifici/profesori universitari din Polonia și Ukraina. Istoricii s-au întrunit împreună cu colegii din Secția Istorie Medievală a Institutului de Istorie și Centrul de Istorie şi Cultură Poloneză de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, la o dezbatere științifică cu genericul „Relaţiile polono-moldoveneşti (sec. XV-XXI). Probleme şi abordări//Polsko-mołdawskie stosunki (XV-XXI wiek). Zarys problematyki”.

La 12 martie 2023 istoricul Ion NEGREI a împlinit 65 de ani.

Născut în localitatea Budești, Ion Negrei este absolventul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”. A publicat un șir de lucrări, culegeri de documente, articole științifice și de popularizare a istorie, a participat la elaborarea manualelor de istoria românilor, a predat disciplina istoria, a redactat una din cele mai populare reviste de istorie - „Cugetul”, - a participat și participă, în surse media, la emisiuni în care promovează adevărul istoric.

Aria intereselor științifice ale lui Ion NEGREI se axează pe subiecte referitoare la Unirea Basarabiei cu România, la viața culturală a românilor de la cumpăna secolelor XIX-XX și în perioada interbelică, istoria simbolurilor statului, alte subiecte de interes major din istoria românilor.

Institutul de Istorie al USM, Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice al USM și Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”, Academia Română, Filiala Iași, au deosebita onoare să vă invite la conferința științifică cu participare internațională „50 de ani de la încheierea Acordurilor de la Helsinki: Impact, Importanță, Probleme de Cercetare și Actualitate”. Evenimentul se va desfășura în format fizic, dar și online, în luna aprilie 2025.

Lucrarea abordează o problematică actuală cu accente pe istoria politică a Principatelor Române. Segmentul cronologic cuprinde anii 1774 – 1812 și descrie o perioadă hotărâtoare și plină de evenimente internaționale din istoria politico-diplomatică a Principatelor Române. Anul 1774 reprezintă un jalon important în raporturile de suzeranitate cu Poarta Otomană iar Tratatul de pace de la București (1812) marchează amputarea teritorială a Moldovei și apariția pe harta politică a Europei a unui diferend ruso-român de lungă durată. Un loc aparte este acordat rolului diplomatic al principalelor familii ale fanarioților din Principate, atât pe timp de pace cât și de război.

RSS
Institutul de Istorie, str. Academiei 3/2, MD2028, Chişinău, Republica Moldova
tel.: (+373) 022 738400 | e-mail: institut.istorie@gmail.com
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC