Pe data de 6 aprilie 2024 istoricul Valentin BURLACU, conferențiar universitar, doctor în științe, a împlinit 65 de primăveri.
Colectivul Institutului de Istorie aduce sincere felicitări colegului Valentin Burlacu, cu această ocazie, dorindu-i sănătate și mult spor în activitatea de cercetare.
Valentin Burlacu este specialist în istoria românilor, perioada contemporană. Numele său a devenit cunoscut mediului academic, precum și marelui public mai ales odată cu apariția lucrării sale Ştiința istorică în sistemul de propagandă din RSSM (anii 1960–1980) (2014). Domeniile sale de cercetare sunt: istoria românilor, istoria culturii naţionale, relaţii internaţionale în epoca contemporană, instituţiile culturale în viaţa spirituală a RSS Moldovenești, istoria RASS Moldovenești.
Virgiliu Bîrlădeanu, doctor în istorie, conferențiar universitar, Șeful Secției Istorie Contemporană la Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova împlinește astăzi o frumoasă vârstă. Istoricul s-a remarcat prin contribuții originale la studierea problemelor de memorie istorică a sec. XX și prin rezultate excelente în cercetarea istoriei contemporane a românilor.
Virgiliu Bîrlădeanu este autorul a mai multor monografii științifice individuale și colective și a peste 70 de articole științifice publicate în ediții periodice naționale și internaționale. A fost secretarul științific al Programului de Stat „Recuperarea și valorificarea istorică a memoriei victimelor regimului totalitar-comunist din RSS Moldovenească în perioada anilor 1940-1941, 1944-1953”, realizat prin parteneriatul grupurilor de cercetare din Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea „B.P. Hasdeu” din Cahul, Muzeul Național de Istorie a Moldovei și Institutul de Istorie. În cadrul Programului de Stat au fost editate colecțiile Arhivele Memoriei și Exercițiul Memoriei. Sub coordonarea științifică a dlui dr. Virgiliu Bîrlădeanu, echipele de cercetare antrenate în proiectele Programului de Stat au reușit să pună în practica cercetării științifice din Republica Moldova o nouă direcție metodologică de studiu în scopul studierii memoriei victimelor regimului totalitar-comunist din RSS Moldovenească (1940-1941, 1944-1953).
Distinsul profesor universitar, doctor habilitat în istorie și cercetător științific principal la Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova, Ion ȘIȘCANU împlinește astăzi respectabila vârstă de 73 de ani.
Profesorul universitar Ion Șișcanu este unul dintre istoricii de marcă ai Republicii Moldova, ale cărui lucrări științifice, activitate metodico-didactică și managerială, performanțele academice, sunt recunoscute de comunitatea științifică atât la nivel național, cât și la nivel internațional.
Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova, Secția Istorie Modernă, organizează la 20 martie 2024 Masa rotundă „Reformele imperiale din Basarabia și cele ale lui Al. I Cuza din Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești / Române”. O abordare comparativă”. Evenimentul se va desfășura în cadrul Institutului de Istorie (str. Academiei 3/2), cu începere de la ora 13.00, în biroul 29.
Miercuri, 24 ianuarie 2024, ora 14.00, vă invităm să marcăm împreună 165 de ani de la Unirea Principatelor Române din 24 ianuarie 1859, care are o semnificație majoră în formarea statului naţional unitar român. Evenimentul este organizat de către Academia de Științe a Moldovei și Academia Română.
Agenda include două prelegeri susținute de istorici notorii din spațiul românesc:
Membru corespondent al Academiei Române Ioan BOLOVAN, directorul Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române „Domnitorul Cuza și Unirea de la 1859 în viziunea istoricului Alexandru Lapedatu”;
Membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei Gheorghe COJOCARU, directorul Institutului de Istorie al Universității de Stat din Moldova „Marile Puteri și Mica Unire (context internațional și semnificație istorică)”.