Română

Evenimente


Doamnei Maia SANDU,

Președintele Republicii Moldova.

În copie: Domnului Igor GROSU,

Președintele Parlamentului;

Domnului Dorin RECEAN,

Prim-ministru

DEMERS

ÎN CADRUL SESIUNII ȘTIINȚIFICE anuale din 22 decembrie 2022 a Institutului de Istorie, consacrate comemorării personalității lui Alexandru MOȘANU (1928-2017), cu participarea  reprezentanților de vază ai mediului academic, universitar, cultural și celui asociativ, a fost subliniat în mod unanim caracterul emblematic și simbolic al celui care a fost savantul, profesorul, cetățeanul, omul politic și de stat Alexandru MOȘANU.

CA URMARE a celor exprimate de savanți de notorietate din cadrul Universității de Stat din Moldova, Institutului de Istorie, Agenției pentru Știință și Memorie Militară, Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, Institutul de Filologie Română „B. P. Hasdeu”, Academiei de Științe a Moldovei, de oameni de cultură și lideri de opinie,

AVÂND CONVINGEREA că cinstirea marilor personalități ale vremurilor trecute reprezintă o datorie de onoare a tuturor cetățenilor Republicii Moldova,  pentru a le cunoaște împlinirile și a le înveșnici memoria, ca modele luminoase, demne de urmat de generațiile care se succed,

APRECIIND că una din figurile marcante ale istoriei noastre a fost profesorul universitar Alexandru MOȘANU, lider proeminent al Mișcării de Eliberare Națională de la finele secolului al XX-lea, Președintele Parlamentului în momentul crucial al devenirii Republicii Moldova,

AVÂND ÎN VEDERE contribuțiile de excepție ale profesorului Alexandru MOȘANU în procesul de adoptare a Declarației de Independență a Republicii Moldova la 27 august 1991, elaborarea și aprobarea simbolurilor noastre naționale, a drapelului tricolor și a stemei de stat,

ȚINÂND CONT că prin întreaga sa activitate, profesorul Alexandru MOȘANU  a contribuit la formarea unei generaţii de pedagogi și oameni de știință, care au afirmat o nouă viziune asupra istoriei noastre, eliberată de dogmele ideologiei totalitare comuniste şi întemeiată exclusiv pe criteriile adevărului istoric, pe care a avut curajul și tăria de caracter de a-l rosti și de a-l apăra, în cele mai dificile momente ale vieții și activității sale,

ESTIMÂND că moștenirea politică, spirituală și științifică a profesorului Alexandru  MOȘANU este parte vie, inconfundabilă, remarcabilă și inseparabilă a culturii, istoriei și civilizației românești, fiind în deplin consens cu normele și principiile umanismului, libertății și democrației, care au format crezul și legământul vieții Sale,

ÎN SEMN DE  aleasă și eternă gratitudine față de cel care a fost savantul, profesorul, cetățeanul, omul politic și de stat Alexandru MOȘANU, în anul în care s-au împlinit 90 de ani de la naștere și cinci ani de la trecerea Sa la cele veșnice, subsemnații, cetățeni recunoscători ai Republicii Moldova, solicităm conducerii de vârf să imortalizeze memoria Marelui Înaintaș, care cu onoare și responsabilitate a condus procesul de obținere a independenței Republica Moldova, prin instalarea în fața sediului Parlamentului a monumentului lui Alexandru MOȘANU.

DREPT care semnăm:

RSS
Institutul de Istorie, str. Academiei 3/2, MD2028, Chişinău, Republica Moldova
tel.: (+373) 022 738400 | e-mail: institut.istorie@gmail.com
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC